Club Fiat

Istoric

Club Fiat România a luat naștere pe data de 12 noiembrie 2006, când dragostea pentru marca Fiat a adus alături oameni dornici să împărtășească cunoștințele în materie de autoturisme. Astfel, a apărut clubfiat.ro, site ce are atașat un FORUM, mediul în care au loc principalele actvități ale clubului.

  • Comunitatea a luat amploare, iar membrii clubului au început să organizeze întâlniri săptămânale în viața reală, inițial în București, apoi în Iași, Timișoara, Brașov, Cluj, Suceava, Bacău, Deva, Galați – Brăila, Oradea etc.
  • Întâlnirile săptămânale i-au determinat pe membri să își dorească inițierea unor reuniuni mai ample, astfel că s-a hotărât organizarea a două întâlniri naționale în fiecare an – primăvara și toamna.
  • Odată cu aceste întâlniri tot mai numeroase, a luat naștere asociația Club Fiat – un pas important și firesc în dezvoltarea unei comunități, pentru o mai bună desfășurare a activității și pentru crearea unor oportunități prin parteneriatele cu dealeri auto, service-uri ori alți prestatori de servicii.
  • 24 aprilie 2009 este data care a marcat înființarea asociației Club Fiat România.
  • În luna aprilie 2010 forumul Club Fiat a intrat sub umbrela Italoparts, iar întâlnirea națională din primăvara anului 2010 a avut loc exclusiv sub patronatul Italoparts.
  • În prezent, Club Fiat numără peste 20.000 de membri înscriși. Cine sunt ei? Oameni care s-au unit din pasiunea pentru automobile, pentru marca Fiat. Sunt o comunitate puternică, unită, care reprezintă cu demnitate tot ceea ce înseamnă Fiat în România.

ISTORICUL ÎNTÂLNIRILOR

  1. Bicaz, Neamț: 2 - 5 mai 2008
  2. Moeciu, Brașov: 24 - 26 octombrie 2008
  3. Daneș, Sighișoara: 30 aprilie - 3 mai 2009
  4. Ocna Șugatag, Maramureș: 22 - 24 octombrie 2009
  5. Costinești, Constanța: 30 aprilie - 2 mai 2010
  6. Vatra Dornei, Suceava: 22 - 24 octombrie 2010
  7. Bușteni, Prahova: 29 aprilie - 1 mai 2011
  8. Lepșa, Vrancea: 21 - 23 octombrie 2011
  9. Sibiu, Sibiu: 27 - 29 aprilie 2012
  10. Slanic Moldova, Bacău: 26 - 28 octombrie 2012
  11. Sărata Monteoru, Buzău: 25-27 octombrie 2013
  12. Cheia, Prahova : 14 - 16 noiembrie 2014

Aşadar, fiţi bineveniţi în lumea unuia dintre cei mai populari constructori auto şi sperăm să construim împreună una dintre cele mai puternice comunităţi din România!

Club Fiat

Întâlnire Club Fiat București

Club Fiat

Întâlnire Club Fiat Oradea